Asigurarea obligatorie a locuinţelor este, în esenţă, o idee bună. Pentru că, mai devreme sau nu foarte târziu, un cutremur d’ală mare va culca ceva blocuri prin România. Dar, aşa cum se întâmplă în România, legea este făcută prost şi în dezavantajul cetăţeanului.

Aşa că, după ce am umblat prin hăţişul de legi şi norme care fac referire la prezenta chestiune, vă aduc la cunoştinţă în ce şituaţii  NU vă primiţi banii în cazul în care, Doamne fereşte, se întămplă nenorocirea. Copy-paste din norma din 11 mai 2009 :

CAPITOLUL VIII
Riscuri excluse

   Art. 23. –
(1) Asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor de pamant, a alunecarilor de teren ori a inundatiilor nu acopera daunele provocate:
   1.1. de inundatii produse in timpul formarii unor lacuri de acumulare sau in timpul schimbarii artificiale a cursurilor de apa; prin timpul formarii lacului de acumulare se intelege umplerea cu apa a lacului de acumulare pana la nivelul deversorului;
   1.2. in cazurile de amenintare brusca de prabusire sau alunecare de teren, precum si in cazul imposibilitatii folosirii chiar prin repararea sau consolidarea cladirilor, daca aceste fenomene au fost prilejuite, inlesnite sau agravate de sapaturi ori lucrari edilitare de orice fel, lucrari de prospectiuni, explorari sau exploatari miniere sau petroliere, la suprafata sau in profunzime, indiferent de timpul trecut de la terminarea sau abandonarea lor;
   1.3. de tasarea (lasarea) terenului de fundatie fie sub sarcina constructiei, fie datorita altor cauze;
   1.4. de formarea de crapaturi in terenul de fundatie sau in terenul din preajma cladirii, datorita variatiei de volum a terenului, ca urmare a contractiei/dilatarii produse de inghet/dezghet;
(2) PAID nu acorda despagubiri pentru:
2.3. prabusirea cladirilor exclusiv ca urmare a defectelor de constructie, chiar daca are legatura cu producerea unui risc asigurat;

Altfel spus, este cutremur, blocul se prăbuşeşte, firma de asigurare zice că mister constructor a făcut economie la ciment, mumu despăgubire. Sau, firma zice că din cauză de îngheţ-căldură, adică dilatare-contracţie, fenomene fizice perfect normale, temelia blocului s-a fisurat, mumu despăgubire.

Dumnezeu cu mila şi cu biciul pe noi.