Game of Thrones. Sezonul 3 începe la 1 aprilie 31 martie. Povestea e mişto, dar parcă prea are multe personaje, răsturnări de situaţie şi acţiuni paralele. Mărturisesc că primele episoade le-am urmărit cu greutate, dar în momentul în care am reţinut numele personajelor şi nu le-am mai încurcat, serialul m-a cucerit. Sunt curios de partea cui va fi Daenerys Targaryen şi ai ei dragoni, Lannisteri sau Starkşi. Din păcate, deştepţii de la HBO nu-l vor difuza din aprilie, apoi se vor plânge că oamenii îl dau jos de pe torente sau îl urmăresc pe site-uri pirat. În fiecare zi de luni, de la ora 22:00, pe HBO.

http://youtu.be/R4XSeW4B5Rg

The Borgias. Ajuns tot la sezonul 3, serialul începe la 14 aprilie. Pentru cei care nu ştiu despre ce-i vorba şi n-au pus mâna pe almanahe la viaţa lor, Papa Alexandru al VI-lea este considerat cel mai depravat, curvar şi lacom papa care a existat vreodată. Plus criminal. Rolul lui Rodrigo Borgia/Papa Alexandru VI este jucat magistral de Jeremy Irons. Cei din familia Borgia au fost protectori ai artiştilor renascentişti şi totodată însetaţi de putere. RECOMAND.

http://youtu.be/QpEPExQFVAo