Despre cea mai veche firmă străină din România, „La atletul albanez”, au mai scris Gândul, Hotnews, Adevărul sau Răzvan Exarhu. Ei bine, eu am să vă povestesc despre turci – căci noi, slătinenii, aşa i-am cunoscut şi pomenit, de turci – şi despre bunătăţile care mi-au fermecat copilaria.

Pentru a ajunge să ţin în mână cornetul cu 2 sau 3 cupe de înghetată – în funcţie de cât de cuminte fusesem în săptămâna respectivă – treceam printr-un adevărat ritual. Coboram cu tata de mână în oraşul de jos, la cinema Lumina. După film mergeam frumos la prăvălia turcilor, aflată în vecinătatea cinematografului, şi ne aşezam la rând. Da, la zaharicalele lor era coadă, uneori lungă chiar de  25 metri, pentru că pe vremea lui Ceauşescu şi câtiva ani după, toată, dar absolut toată Slatina le trecea pragul. În timp ce rîndul înainta negociam cu tata: cu câte cupe să fie îngheţata, câte pahare cu suc primesc, dacă ia suc la sticlă şi pentru acasă. Şi mereu căutam argumente pentru a primi mai mult decât îmi oferea. Apoi îmi socoteam preferinţele în gând. Citro sau bragă? Hmm, asta-i în funcţie de îngheţată. 3 cupe, să-mi iau câte una din fiecare? Lămâie, vanilie şi cacao? Parcă nu vreau de cacao azi. Îmi iau una de vanilie şi două de lămâie. Buun, şi-n cazul ăsta nu-mi mai iau citro, ci bragă.  Hotărât lucru, îmi venea rândul şi eu eram tot indecis.

Din spatele tejghelei mă întâmpina domnul Geavid.  Înalt, cu obrazul proaspăt ras şi mustaţa frumos tunsă, cămaşă albă cu mânecile suflecate, cu vestă, cravată şi cu şorţul de gât, mereu zâmbitor. Pe peretele din spatele lui era o poză mare cu un peisaj exotic, ce mă trimitea cu gândul la filemele cu piraţi. Îmi amintesc că uneori mai scăpa în cornet o cupă în plus, spre marea bucurie a tânărului muşteriu. Şi îmi mai aduc aminte cu câtă plăcere ronţaiam, după ce isprăvisem îngheţata, coajă de lămâie rasă.

Anii au trecut, copilăria s-a dus iar eu am plecat la Bucureşti. Cred că au trecut 6 ani de când nu mai fusesem la turci. Am făcut-o de curând. Prăvălia am găsit-o în acelaşi loc, dar fără coadă la intrare. Doi oameni cam de 50 de ani şi trei liceeni erau singurii muşterii. Domnul Geavid nu m-a mai întâmpinat ca pe vremuri. Dar mi-a zâmbit dintr-o poză, din spatele tejghelei. Peisajul exotic era şi el la locul lui, dar îngălbenit şi acoperit cu poze, diplome, articole din ziare de pe vremea când presa mirosea a hârtie şi cerneală. Plus autografe şi dedicaţii de la oameni frumoşi, care s-au oprit la turci să le guste braga.

Am depănat amintiri cu domnul Hasim, cel care a rămas să ducă mai departe faima familiei sale. Şi am descoperit cu încântare că reţetele au rămas neschimbate. Îngheţata lor este ieftină ca braga iar cupa de lămâie are coajă rasă.

Dacă treceţi prin Slatina, poftiţi de vă-ndulciţi.

[nggallery id=1]