În drum spre birou, spre casă sau în orice alt moment când merg spre undeva, îmi place mă am în urechi nişte gzomote melodioase, aka muzică. Anul trecut, spre sfârşitul verii, mi-am cumpărat nişte căşti Canyon, ieftine, în jur de 30 lei. 4 luni mai târziu, contactul de la jack s-a bulit. Adică se auzea în stânga, nu se mai auzea în dreapta. Recunosc că muzica stă în telefon, telefonul stă în buzunarul blugilor, merg, stau pe scaun în metrou, contactul de la jack se tot îndoaie (era jack perpendicular pe telefon), asta e: puţin am dat, puţin m-au ţinut.

Mi-am luat apoi tot căşti ieftine (Sony la aprox. 35 lei), dar cu jack în formă de L. M-au ţinut din noiembrie până în aprilie. Aceeaşi poveste ca la cele Canyon.

Şi acum întrebarea: dacă-mi cumpăr căşti mai răsărite, la 100-150 lei, ce garanţie am că nu se va buli contactul de la jack după 4-6 luni? Dacă pentru 30 lei nu-mi bag unghia în gât, pentru 150 m-aş oftica urât.

(Până să public articolul, am prins căştile ale Sony ieftine cu jack în L şi mai ieftine, la 22 lei perechea, aşa că mi-am luat două!)

casti-jack