Este frumuşică foc, înăltuţă, zveltă, are picioare frumos desenate şi poartă o rochiţă simpatică. Aruncă cu graţie mingea în sus, toate fibrele corpului se tensionează, racordajul rachetei zbârnăie acompaniat de un icnet iar ghiuleaua galbenă ţinteşte terenul adversarei.

Urmăresc tenis de câmp la tv de pe vremea când Andre Agassi nici nu visa că Steffi Graf i-ar deveni vreodată soţie. Dar nu urmărisem niciodată un meci din tribună. Am făcut-o sâmbătă, la BCR Ladies Open, graţie Mirunei şi lui Alex – de pe blogurile lor am aflat de turneu.

Am văzut meciul dintre Simona Ionescu şi Raluca Platon. Alegerea s-a dovedit inspirată, fetele au jucat o partidă de toată isprava. 3 seturi, tiebreak în decisiv, răsturnări de situaţie. Fetele ambiţioase, le-am auzit  în câteva rânduri zicându-şi Hai că poţi! Raluca a fost mai temperamentală, mai impulsivă, aşa că Simona, mult mai calmă, a câştigat.

Tenisul = civilizaţie. Spectatorii vorbesc şoptit, aplaudă scurt şi îşi încurajează favoritul/favorita cu un gest discret. Deh, joc de aristocraţi.

P.S. sunt indivios pe puştiul care avea şapca plină de autografe.

[nggallery id=2]